Sfintirea Căminului Cultural din comuna Hârtop

By ciprian75

Duminică, 18 mai 2008 a avut loc sfinţirea Căminului Cultural din comuna Hârtop. La acest eveniment au participat peste 500 de locuitori ai comunei, un sobor de preoţi, dl. deputat Ion Stan, iar invitaţii de onoare au fost membrii ansamblului folcloric “Flori din Bucovina” condus de domnul profesor Ciprian Hreţcanu, ansamblu ce a încântat audienţa prin spectacolul de îanltă ţinută artistică pe care l-a prezentat.
Toată această manifestare a fost organizată de domnul primar Ion Hreţcanu, care a arătat locuitorilor comunei ce înseamnă o clădire de festivităţi realizată la standarde europene.
După spectacol, a urmat tradiţionala horă populară, iar seara a fost dedicată tinerilor pentru care s-a organizat o discotecă.

 Tăierea pamblicii inaugurale a modernului Cămin Cultural Hârtop

Navala la mancare Năvala la mâncare

 Super dansatorii de la Suceava

 Taraful

Ida Moisii Talentata Ida Moisii

  Iată şi oşenii

 Emoţiile înainte de bălăceană

Dansatorii Vă poftim la Arţăraş

 Primarul şi dansatorii

 Primarul dansator

 Holteii satului

Tags: , , ,

Leave a Reply