E Craciunul ! Ninge ! Copiii colinda, oamenii se bucura si cu totii danseaza in jurul bradului frumos ornat. Eu stau in fata focului si ascult colinde cand deodata intra EA. In camera mirosul de brad se
impleteste cu mireasma seducatoare a corpului EI, parul ii danseaza pe umeri in ritmul colindelor, iar ochii…ochii… ochii… Ochii degaja o lumina ucigator de vie si tot ceea ce este mangaiat cu privirea de catre EA se transforma, se invioreaza, capata viata. Lumanarile si beculetele din brad se
rusineaza si abia palpaie in fata luminii ce tasneste din ochii EI magnifici. Se apropie de mine. Ma saruta pe frunte. Tresar. O cuprind in brate si ne asezam pe canapeaua din fata semineului, unde flacarile focului mistuie continuu butucii de lemn aruncati in jar.
… Deodata ma cuprinde o senzatie de frig. Agale ma ridic de pe canapeaua pe care adormisem si ma uit de jur imprejur. Focul s-a stins de mult, in camera este rece, lumanarile din brad au terminat de mult de ars, iar afara ninsoarea s-a oprit. Dar unde este EA ? O strig ! Nici un raspuns. Ma indrept catre geam. Afara nametii imaculati stapanesc natura. Abia acum imi dau seama ca totul a fost doar
un vis frumos, ca EA este departe si ca, de fapt, de Craciun sunt singur. Trist, imi lipesc fruntea de
geam si fara sa vreau ochii mi se umezesc. Ridic capul pentru a-mi sterge lacrimile si observ pe sticla
ferestrei, in locul unde adineaori era fruntea mea, doua urme de ruj, de parca cineva ar fi sarutat geamul. Sau, poate, fruntea mea.
Like this:
Tags: colegiul de arta suceava, craciun, hretcanu
